Ecologie şi nutriţie sănătoasă. Cu expertul în wellness comunist Mădălin Hodor.
Am tot observat genul acesta de comentarii la postările mele, mai ales la cele în care rememorez fragmente de viaţă cotidiană din perioada comunistă. Când vine vorba despre descrierea penuriei alimentare sau a sărăciei reflectate în tot felul de practici, apar mai mereu cei care spun „Aşa şi? Şi astăzi suntem îndemnaţi să facem economie de resurse, să refolosim şi să reciclăm ca să nu poluăm mediul, ba chiar astăzi asta este o atitudine sănătoasă şi care ar trebui generalizată. Ce te plângi? Asta era o chestie ok în comunism.”. Desigur, comentariile nu sună chiar aşa, dar cam asta ar fi ideea. Comunismul ar fi avut o parte bună, un fel de ecologism înainte ca ecologismul să fi devenit un trend mondial cum este în zilele noastre. Topul interpretărilor aiuritoare l-am întâlnit în comentariile unor adolescenţi, care când au auzit de conceptul de „alimentaţie ştiinţifică” de raţionalizare, cartele şi cele aferente au spus că nu văd care era problema. Comuniştii voiau să mâncăm mai sănătos. Şi din nou. Păi astăzi nu există o industrie întreagă a nutriţioniştilor?
Ok. Haideţi să vă explic simplu.
Comunismul nu avea nicio legătură cu ceea ce astăzi se numeşte ecologie. Nici una. Zero. Să pui egal între politica de recuperare, refolosire, reciclare (cei trei R, parcă se numea) şi ceea ce se întâmplă astăzi nu este numai un mare fals istoric şi complet ieşit în decor ca interpretare, dar este şi o idee extrem de periculoasă pentru publicul tânăr (aşa cum am exemplificat mai sus) care în general îşi ia mai puţin informaţiile despre perioadă din surse credibile (nu că ar avea în sistemul de educaţie multe), ci din poveştile familiei şi din auzite.
Conceptul de economisire şi refolosire avea în comunism cu toate alte motivaţii decât protejarea planetei. Nu mai puteau ei comuniştii de mediu. Să vă aduc aminte industrializarea forţată, oraşele-fabrici, poluarea extremă, distrugerea suprafeţei agricole, defrişările, etc. Nu. Comunismul a fost direct opusul ecologiei. Concepţia doctrinară nu era coexistenţa omului cu natura, ci supunerea naturii de către om. Acesta e homo sovieticus, acesta e omul nou comunist. Omul care face ce vrea cu natura, fără să ţină cont de nimic. Trebuie să fii complet analfabet din punct de vedere al istoriei pentru a face astfel de paralele. Cum am văzut la cei care cu ocazia crizei energetice globale au început să spună că era la fel pe vremea lui Ceauşescu. Nu. Nu era la fel. Ceauşescu ne ţinea în frig şi întuneric pentru a acoperi datoria externă creată de politica lui economică falimentară, nu pentru că exista un război şi o criză energetică planetară. Nu e acelaşi lucru oameni buni. Nu e același lucru.
Apoi. Sigur că statul comunist voia să refolosească, să economisească. Normal că voia să clăteşti sticlele de ulei şi să le folosească pentru a îmbutelia bere. Nu e ecologism. Era nevoit. Era faliment economic, sărăcie şi, mai presus de toate, politica de a cheltui cât mai puţin cu nevoile populaţiei. Poate ar fi cazul să amintesc că statul era cel care decidea orice, spunea cât trebuie să consumi, cât costă un produs etc. Statul era tot. Aşadar normal că statul comunist nu avea chef să cheltuie de la el cu nevoile tale. Tu trebuia să economiseşti. Problema ta. El nu dădea doi bani pe tine. La propriu. Nu voia să dea aia doi bani.
Aşadar. Nu economiseam ca să facem un bine plantei, ca să fim mai sănătoşi, ca să avem o dietă mai bună. Eram obligaţi să facem asta de un sistem opresiv şi falimentar economic, care ne ţinea într-o stare de servitute şi ne hrănea cu resturi.
Spre binele nostru, normal. Şi spre binele celor care nu au trăit perioada aia, dar spun că era totuşi cool ecologia şi nutriţia comunistă.

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Mădălin Hodor, istoric și cercetător