Eu sunt ceva mai relaxat.
Am văzut filmul aseară, convins/ învins de valul de comentarii de pe Facebook.
▶️ Ce mi-a plăcut: se râde de corporatiști și de corporații. Râsul e un semn de sănătate pentru oricine. Corporația nu-i o biserică, corporatiștii nu-s o turmă de enoriași și marele CEO nu-i Dumnezeu pe pământ. Sigur, am întâlnit în corporații oameni atât de plini de ei și de îndrăgostiți de sine, încât nu sunt convins că toată lumea va râde. Dar cei care au cunoscut șefi sociopați și colegi care au citit doar broșura de la mașina de cafea, probabil că vor râde în compensare. Ce vreau să spun e că în corporații găsești și oameni deștepți, și oameni îngrămădiți, ca peste tot, chiar dacă unii se tem să fluiere în corporație.
▶️ Ce nu mi-a plăcut: poantele slabe. Filmul nu e un documentar despre corporații, ci o parodie. Aș putea spune că e o parodie a unei parodii. Totul este însă atât de îngroșat, tipologiile umane sunt atât de grosiere, încât ar fi fost nevoie de un mare efort de umor de limbaj, ca să ne salveze de la plictiseală. Din păcate, ca în multe filme românești, înjurătura nu ține loc de umor.
▶️ M-a zgâriat pe timpan schimonoseala aia de limbă „clujeană”, în schimb m-a distrat poanta cu „kind reminder” și traducerea ei neaoșă, asupra căreia dau mărturie că este factual corectă.
▶️ Și încă ceva, ca să ieșim din ipocrizii: în 2022 au apărut mai multe filme. Filme adevărate: Oameni de treabă, Marocco, RMN, Balaur, Metronom. Vă provoc să vă gândiți câte dintre ele au beneficiat măcar de un comentariu pe Facebook din partea dvs., ca să nu spun de un bilet de cinema.
Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Florin Negruțiu, angajat Digi24