duminică, 20 aprilie 2025

Paradoxul prăbușirii băncilor din SUA

Publicat:

AUTOR: Redactia

1) Să observăm următorul paradox în legătură cu prăbușirea Silicon Valley Bank. Banca a folosit banii deponenților pentru a investi masiv în cele mai sigure active de pe planetă: titlurile de stat americane și obligațiuni ipotecare. Și, totuși, a dat faliment.
2) Cauza proximă a falimentului nu a fost asimetria dintre scadența pasivelor și a activelor (valabilă pentru orice bancă), ci deprecierea activelor, a obligațiunilor, care i-a provocat pierderi. Fix deprecierea celor mai sigure investiții de pe planetă a băgat banca în faliment.
3) Iar motivul fundamental al deprecierii obligațiunilor este inflația – nu este creșterea dobânzilor, pentru că creșterea dobânzilor este ea însăși o consecință a inflației. Manipularea banilor și a creditului de către stat este cauza acestui faliment.
4) Ne aflăm în fața unui exemplu epic de eșec al politicii publice. Menționez și că, în raport cu cerințele prudențiale, banca era de două ori mai bine capitalizată decât prevede legea. Deci, un eșec epic.
5) Grosso modo, dacă facem abstracție de „inexistența” de facto schemei de garantare a depozitelor (un alt motiv al prăbușirii rapide), banca asta era solidă ca un fond de pensii.
6) În rest, da, managementul băncii e de vină. Nu a înțeles că dacă ești o instituție care nu beneficiază de garantarea depozitelor, atunci nu poți să pui banii deponenților nici în titluri de stat, că îi pierzi, fraiere. Nu paria niciodată pe socialism, că te duce la faliment.
Postare preluată de pe contul de Twitter al lui Bogdan Glavan

Ultimele Articole

Cel mai controversat preot ortodox român face dezvăluiri grave despre Patriarhul Daniel: ÎPS Teodosie e mic copil

17 martie 2025 Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Preafericirea Voastră, Urmare documentului intern Nr. 25/03 februarie...

Vasile Bănescu șterge pe jos cu un membru al Academiei Române, Dragoș-Paul Aligică: ‘Apologetul înfocat al ‘suveraniștilor’ și calomniatorul înfuriat al realiștilor, al oamenilor...

Sfredelin vs „intelectualii publici din România” Nu doar violența de limbaj, cea care maschează adesea...

Este MĂCEL în Academia Română: Academicianul Daniel David, ajuns ministru al Educației, își umilește colegii

Am văzut comentariile critice publice și numeroase legate de decizia Academiei Române prin care...

Articole similare

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed