De multe ori partidele și-au pus speranța în oamenii aduși din Externe. Fie că erau diplomați de carieră, fie că erau oameni care au lucrat în domeniul externelor-SIE-au fost promovați și s-a încercat construirea unor ”personaje” care să aducă voturi. Sunt multe exemple. Am avut candidați la președinție, Mircea Geoană, am avut premieri puși după ce activaseră în Externe, Răzvan Ungureanu sau președinți de partid, identificați ca persoane salvatoare și aici mă refer la Cristian Diaconescu. Teodor Baconschi a fost și el un diplomat de succes, care a intrat în politică și la un moment dat se conturase un proiect privind construirea unei alternative în jurul lui, când PDL intrase în vrie. Toți cei enumerați au avut o carieră de succes în domeniul lor, dar nu s-au descurcat la fel de bine în politică.
Scandalul provocat de Rareș Bogdan, atacul făcut la adresa lui Bogdan Aurescu ne arată că și ultimul personaj venit din lumea externelor nu este asimilat de către partidul care l-a susținut pentru acest post.
Dar, mai arată un lucru, faptul că Bogdan Aurescu nu a știut să reacționeze și să se poziționeze în relația cu un opozant din propriul partid. Chiar dacă pe fond avea dreptate, chiar dacă declarația lui Rareș Bogdan era din genul celor ”explozive”, Aurescu a greșit când în răspunsul lui a introdus paralela cu Sputnik și referirile la ”frustrările personale”
”Nu mă intereseaza părerile lui Rareş Bogdan – vă aduc aminte cum, în plin război al Rusiei contra Ucrainei, cerea să blocăm la graniţă cerealele ucrainene. Practic, astfel de atacuri de la asemenea personaje sunt de fapt o confirmare că fac bine ce fac – e exact ca atunci când sunt atacat de Sputnik. Probabil are destul de multe neîmpliniri şi frustrări personale” a declarat Aurescu
În momentul în care a avut acest tip de răspuns, Aurescu s-a situat pe același palier cu Rareș, a dat o declarație explozivă, a escaladat conflictul. Nu a făcut altceva decât să dea prilejul oamenilor apropiați de Rareș Bogdan să îl atace. În loc să răspundă elegant și să îl lase în offside pe Bogdan care a declanșat un scandal total inoportun pentru PNL, Aurescu a pus gaz pe foc.
O declarație care dovedește inabilitate politică. Majoritatea oamenilor proveniți din externe și pe care i-am enumerat mai sus au avut cam același tip de abordare. S-au crezut superiori partidului, s-au bazat pe relația pe care o aveau cu președintele în funcție și au crezut că realizările lor profesionale trebuie apreciate permanent și țin locul muncii pe care trebuie să o facă un om politic într-un partid. Un om politic ce își dorește să fie în conducere trebuie să aibă relații bune cu filialele, cu șefii de organizații, cu cât mai mulți actori cu influență în partid.
Mihai Răzvan Ungureanu s-a bazat pe faptul că partidul va lucra pentru el, că va ține guvernul lui în funcție, credea că sprijinul lui Băsescu e totul, Geoana n-a înțeles că PSD e un organism prea complex și că dacă nu îl conduci cu adevărat, te folosește și atât. Iar aici cel mai bun exemplu e candidatura de la Primăria Capitalei când rețeaua îl sprijinea pe Oprescu. Diaconescu a pierdut partidul din mână în doar după câteva luni.
Dacă facem o comparație, vedem că sunt oameni politici mult mai puțin dotați intelectual, care au rezistat și au avut mai multe succese în plan politic decât oamenii proveniți din externe.
preluare comentariu de pe hrituc.ro