Despărțirea de trecut și umbrele lui, de țâfna și de alergia față de intelectualii laici creștin-ortodocși, NU înseamnă despărțirea de (Sfânta) Tradiție.
Aceasta, Tradiția, pentru a rămâne vie, are nevoie vitală de adecvarea fără compromisuri la realitate a tezaurului de adevăr revelat și stratificat în memoria Bisericii pe care ea îl conține.
Adevăr înțeles și tradus onest de oamenii care prețuiesc deopotrivă credința și cultura, cartea și „Cărțile”. Cu condiția subînțeleasă ca ei să fie real în Biserică și să se exprime din interiorul creștinismului ca mod de viață, nu din afara lui.
Și, cei ce fac apel onest la realitate și adevăr istoric, sunt !
A sfida cu „reflexii” personale și „argumente” construite sofistic conjunctural și cu vetuste nostalgii din „epoca de aur” hotărârea Sinodului pan-ortodox din 1923 de la Constantinopol, fondată pe hotărârea Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325), apoi hotărârea sinodală a Bisericii noastre Ortodoxe, care de la 1 octombrie 1924 a decis înțelept să sărbătorească Sfintele Paști nu în răspăr cu realitatea teologică și astronomic-calendaristică, ci adecvat la ea, a ignora acest adevăr în favoarea unei hotărâri luate într-un context prea bine cunoscut(?) la un Sinod de la Moscova din anul 1948(!), toate aceste lucruri ar trebui privite cu ochii minții și ai conștiinței larg deschiși, cu onestitate și autentic, nu ipocrit invocat „bun-simț”.
Făcând astfel, răspunsul ni se înfățișează limpede. Exact așa cum îi stă bine adevărului. Adevăr pe care ar trebui să-l preferăm, adică să-l alegem și să-l mărturisim.
Într-una, sfântă, cu adevărat sobornicească și apostolească Biserică.
Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române