vineri, 22 noiembrie 2024

Aflat în concediu maternal, Marian Godină este scandalizat: ‘Ieri, era să clachez’

Publicat:

AUTOR: Redacția

„Binele făcut ți se va întoarce înzecit” spune o vorbă românească, iar eu, cu multă nerăbdare, sper ca aceasta să fie perioada în care binele pe care l-am făcut eu de multe ori, folosindu-mă de această pagină, să mi se întoarcă măcar la fel, nu neapărat înzecit.

După cum știți deja, m-am apucat de renovat casa în care am crescut, o casă construită prin anii 60 și pe care o credeam destul de solidă.
Spun că o credeam solidă pentru că pornisem cu gândul la o tencuială decorativă peste izolația care exista deja, niște gresie și faianță noi prin interioare, lavabile și alte lucruri mărunte.
Acum sunt în momentul în care casa este una „la roșu” pentru că am fost nevoit să dau totul jos până la cărămidă, atât la interior cât și la exterior. Nu am făcut-o din snobism, ci am făcut-o pentru că vechea tencuială se desprindea foarte ușor și era de foarte slabă calitate.

Deși știam că întotdeauna bugetul calculat inițial va fi depășit, nu mă așteptam să ajung în punctul în care am ajuns acum, acela de a cheltui aproape jumătate din suma pe care o aveam disponibilă pentru tot proiectul în primele două săptămâni, reușind să am doar o casă „la roșu” și o curte cu un maldăr de moloz.

Momentan, faptul că mă cheamă Marian Godină îmi aduce înzecite doar prețurile pe care mi le oferă unii oameni pe care îi întreb cât m-ar costa anumite lucrări.
Azi, de exemplu, un domn pe care l-am sunat de pe OLX și care a venit la fața locului, doar m-a văzut și deja a crescut tariful discutat inițial la telefon. În plus, mi-a cerut 500 de lei pe zi să închirieze generator de 380 V și o sumă pt motorină.
Fiecare discuție d-asta îmi adâncește depresia care m-a cuprins în cele două săptămâni în care la ora 6 sunt zilnic pe șantier, sparg tencuieli, car moloz, iar seara încerc să adorm, dar gândurile despre cum voi face și cum mă voi descurca nu prea îmi dau voie.

Am refuzat de-a lungul vremii reclame la alcool, la păcănele și la jocuri de noroc, dar acum, când văd cum se pune problema, când nimeni nu îmi dă nici măcar un sfat fără să îmi spună cât costă, sau când mi se cer sume exagerate pentru orice serviciu, mă întreb cât merită să rămâi onorabil cu orice preț.
Ieri era să clachez când m-am dus la firma de salubritate, ca un om cinstit care vrea să arunce deșeurile la groapa de gunoi și am achitat 2750 de lei pentru un container de șapte metri cubi.

În concluzie, sunt dispus să promovez firme care produc sau vând tecuieli, parchete, polistiren, plasă de Buzău, ciment, adezivi, centrale, instalații termice și electrice sau echipe dispuse să lucreze serios și bine.

Postare preluată de pe contul lui Marian Godină

Ultimele Articole

Fost membru CNA: ‘Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi’

Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi. Argumente: -...

Andreea Pora: ‘Ping-pong cu Bolojan’

Campania electorală capătă pe zi ce trece aspecte grotești, care arată nu doar calitatea...

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, despre Elena Lasconi: ‘Ce-au belit predecesorii, dar ce-o să mai belească dânsa după parlamentare’

Portret de candidat. Elena Lasconi Ante-scriptum: Următoarele rânduri reprezintă opinia mea. Reprezintă concluzia unor...

Claudiu Târziu explică de ce Moldova a ajuns pro-rusă: ‘Urmărea despărțirea definitivă a Chișinăului de România’

Rezultatele referendumului privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană confirmă catastrofa provocată și patronată...

Articole similare

Fost membru CNA: ‘Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi’

Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi. Argumente: -...

Andreea Pora: ‘Ping-pong cu Bolojan’

Campania electorală capătă pe zi ce trece aspecte grotești, care arată nu doar calitatea...

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, despre Elena Lasconi: ‘Ce-au belit predecesorii, dar ce-o să mai belească dânsa după parlamentare’

Portret de candidat. Elena Lasconi Ante-scriptum: Următoarele rânduri reprezintă opinia mea. Reprezintă concluzia unor...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed