Am fost studenta lui Alfred Bulai la SNSPA. Și în dimineața asta citesc acest articol cutremurător al colegilor de la Snoop în care mai mulți studenți vorbesc deschis despre abuzurile psihice și sexuale pe care acesta le făcea în timpul sesiunilor de practică universitară. Recunosc că primul sentiment a fost acela de ușurare. În sfârșit, au apărut studente care vorbesc despre asta public! Acum cinci sau șase ani, când am încercat eu să scriu ceva similar despre un coleg al lui Bulai de la aceeași catedră de sociologie a SNSPA, nimeni n-a vrut să vorbească. Nici fostele mele colege, nici studente din anii următori. Al doilea sentiment pe care l-am trăit citind articolul a fost revolta. Da! Revolta aia care te sufocă! De ce? Pentru că abuzurile astea se știu încă de pe vremea când eram eu studenta lor! Și asta se întâmpla acum mai bine de 17 ani!
Încerc să-mi pun ideile într-o ordine cu sens. Și cel mai bine e să încep de la început. Din primele zile în care am început să merg la cursuri. Evident, discutam cu colegi mai mari despre cum sunt profesorii, despre cât de exigenți sunt, despre cât de buni sunt, pentru că la SNSPA fiecare profesor era, de fapt, un personaj. Ungureanu era cel exigent și nonconformist, Miroiu era femeia cu autoritate, Țăranu era eruditul cu grai moldovenesc, la cursurile căruia stăteai cu răsuflarea tăiată, Pârvulescu era cel înțelegea cum funcționează lumea politică de la cap la coadă. Dar când a venit rândul profesorilor de la Sociologie (Bulai și Pieleanu), studentele mai mari ne-au zis scurt: “Aveți grijă cu ăștia! Mai ales dacă vă cheamă în practică! Și să aveți grijă cum vă îmbrăcați la cursuri, că dacă le place de voi, aia e!”
Era un fel de fapt știut, o parte a statu-quo-ului universitar la SNSPA. Era una dintre garanțiile universitare: că dacă cumva le placi ăstora doi, e nasol de tine! Deci trebuia să ai grijă! În ce consta această autoprotecție, nu știu nici acum. Cert e că multe dintre noi, când aveau cursuri de sociologie, aveau grijă să nu se machieze și să nu se îmbrace în vreun fel care ar fi putut fi catalogat drept atrăgător. De-a lungul celor patru ani în care am urmat cursurile la SNSPA și în care am fost studenta celor doi, am auzit zeci de întâmplări. Majoritatea din practică. Se vorbea și despre violuri. Mereu întrebam de ce nu spune nimeni nimic. Motivele erau cam aceleași: nu e bine pentru imaginea unei tinere studente cu o carieră în față să se audă că a fost abuzată sexual, părinții ar fi fost dezamăgiți, mulți plăteau taxe ca să își țină copiii acolo și voiau ca banii lor să se concretizeze în diplome, nu în plângeri penale. Așa că fetele tăceau.
Eu nu m-am specializat pe sociologie, așa că n-am fost în practică la sociologie decât o singură dată și am avut noroc să mă trimită undeva prin Giurgiu cu o colegă să facem niște chestionare în școli. N-am fost în gașca care pleca în Deltă sau la mare. Deci n-am stat cu profesorii în practica aia, ci doar cu colega mea. Dar și la întoarcere am aflat de la cei care au fost în deplasarea cu Bulai și Pieleanu că din nou s-a alunecat.
Acum vreo cinci ani am încercat să iau legătura cu fostele colege care îmi mărturisiseră atunci că au fost abuzate. Cele pe care le-am putut aborda au spus că nu vor să își amintească. Și că, până la urmă, nu va face nimeni nimic, pentru că despre ăștia doi știau toți. Toți știau! Băi, știau de vreo 20 de ani, cel puțin. Și nimeni n-a făcut nimic. Ba chiar îmi amintesc că mi s-a argumentat că Bulai se însurase cu o studentă de-a lui și avea porniri din astea dintotdeauna.
Sigur, dacă conducerea universității ar fi ascultat zecile, ba îndrăznesc să spun, sutele de mărturii despre comportamentul inadecvat al celor doi profesori, fetele acelea pe care azi le vedem în investigația Snoop n-ar fi fost obligate să trăiască cu traumele pe care le au.
Și îndrăznesc să spun că vina pentru traumele lor și ale altor zeci sau sute de studente nu e doar a acestor profesori cu instincte de prădători, care cred despre ei înșiși că sunt zei ai manipulării, ci a fiecărei persoane care a stat la conducerea SNSPA în ultimii 20 și ceva de ani. Fiecare dintre cei care au știut și n-au mișcat un deget. Fiecare poartă vina acestor traume. Pentru că și aici toți știau!
Postare preluată de pe contul de Facebook al jurnalistei Carmen Dumitrescu
