Între 1969 și 1973, România, în colaborare cu un consorțiu de companii britanice, a construit cel mai mare sistem automat de irigații din lume la acea vreme: un sistem de irigații automate pentru aproape 80.000 de hectare.
În perioada 1969 – 1973, consorțiul britanic cunoscut sub numele de TWIG (Taylor Woodrow Irrigation Group) a proiectat și construit în România Sistemul de irigații Sadova-Corabia, cel mai avansat din punct de vedere tehnologic la nivel mondial în acea perioadă. Proiectul de infrastructură masivăm care a costat 22 milioane lire sterline (echivalent azi a cca 600 milioane euro), a vizat transformarea a aproximativ 80.000 de hectare de soluri nisipoase din sudul Olteniei, numite “deșertul de la Corabia”, (județele Olt și Dolj) în terenuri agricole de înaltă productivitate.
Sistemul a funcționat până în 1989. După 1989, rețeaua a fost grav devalizată de hoții de fier vechi, iar majoritatea stațiilor de pompare au fost distruse.
Concluzia? Potrivit datelor Eurostat, România este pe unul dintre primele locuri din Europa în ce privește extinderea zonelor afectate de secetă. Iar în zona Olteniei, peste 100 000 de hectare sunt afectate de extinderea ținuturilor nisipoase, așa-numitul fenomenul de deșertificare (peste 400 000 de ha în toată țara). Zona în care fusese construit acel sistem de irigații ultramodern acum peste jumătate de veac, în județele Olt și Dolj, devine un fel de Sahara a României.
Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Varujan Vosganian, fost ministru

