Săptămâna trecută a apărut de nicăieri ştirea că un grup de deputaţi din partidul PAS (al Maiei Sandu) a venit cu un proiect de iniţiativă de a oferi Mitropoliei Basarabiei un corp al clădirii istorice a Bibliotecii Naţionale a Moldovei, un local în care e ţinut fondul de carte veche. Mitropolia Basarabiei (MB) este entitatea reactivată în Republica Moldova după prăbuşirea URSS, ţinând de Patriarhia Română, aflată în rivalitate cu Mitropolia Moldovei (MM) subordonată patriarhului rus Kirill, care controlează încă majoritatea parohiilor din ţară. MB a mai funcţionat la Chişinău în perioada interbelică iar acum s-a trezit acolo fără spaţii adecvate, că pe tot ce-i mai de doamne-ajută stă cloşcă biserica pro-rusă.
Ştirea a agitat apele în mod previzibil, mulţi pro-europeni şi susţinători PAS, inclusiv lideri de opinie pro-români, spunând că e o idee proastă să scoţi din circuit prima bibliotecă a ţării ca s-o dai Mitropoliei. În primul rând, procedura e dubioasă legal şi moral: în Moldova, ca în alte state foste sovietice (şi spre deosebire de România) nu a existat o restituire generală a proprietăţii către foştii deţinători dinaintea comunismului; date fiind condiţiile, era şi greu să se facă. Deci nu poate fi vorba de o “restituire a proprietăţii către MB” pentru că nu există cadru legal pentru aşa ceva.
În al doilea rând, dacă se legiferează punctual această cedare de proprietate, atunci se ridică stăvilarul prin crearea unui precedent şi va fi foarte greu de gestionat avalanşa de revendicări care vor urma, din partea altor culte religioase, asociaţii sau cetăţeni privaţi, cărora nu e clar pe ce temei li s-ar refuza restituirea vechilor proprietăţi deţinute până în 1944. România a petrecut zece ani şi mai bine după 1990 tot legiferând şi încercând să descâlcească iţele proprietăţii, prin legi succesive şi bulibăşite care au restituit (imperfect) terenuri agricole, proprietăţi urbane, păduri şi proprietăţi industriale. A porni un astfel de proces în Republica Moldova încă şi mai târziu, la 30 de ani după căderea comunismului, mi se pare sinucidere politică. Şi apropo, cădirea în chestiune e un vechi seminar teologic construit în parioada ţaristă, deci revendicarea sa de către BOR ca proprietar originar (prin intermediul MB) este destul de şubredă.
Ca atare, atunci când a bubuit în public ştirea, grupul de parlamentari PAS a dat-o un pic cotită şi au spus că nu avem de-a face cu o restituire propriu-zisă, ci un gest de bunăvoinţă faţă de România, statul care a ajutat cel mai mult Moldova în ultimii ani, inclusiv prin reabilitarea unor clădiri de patrimoniu din Chişinău (palatul Dadiani, Sala cu Orgă, etc). Ca atare, cedarea de proprietate către biserică n-ar trebui să constituie un precedent juridic. Doar că varianta “cadoului de suflet” se poticneşte în altă dilemă: tehnic vorbind BOR nu e o instituţie publică a statului român, deci nu e clar de ce ar primi ea semnul de recunoştinţă pentru nişte ajutoare care au venit de la bugetul României, deci inclusiv din impozitele unor cetăţeni români care nu sunt enoriaşi ortodocşi.
O mare parte vină pentru această idee nefericită trebuie plasată, după cum vă aşteptaţi, tot de partea asta a Prutului. La ultima vizită a liderilor moldoveni la Bucureşti se pare că Marcel Ciolacu, în calitate de lider al Parlamentului, a venit peste ei împreună cu Patriarhul şi le-a sucit mâna la spate, silindu-i să accepte “donaţia” către BOR. Asta e plauzibil şi în firea PSD, un partid apăsat pro-clerical ca toate cele socialiste din ţări ortodoxe. Doar că situaţia e de o ironie strigătoare la cer: atâţia ani cât s-au dat în bărci cu regimurile precedente ale oligarhilor, împreună cu care au făcut afaceri şi au organizat campanii electorale mânărite, guvernanţii de la Bucureşti n-au putut aranja de-un sediu pentru BOR. A trebuit să ajungă la putere ăştia micii de la PAS, pe care în campaniile trecute i-au bălăcărit şi subminat, uneori cu participarea ierarhiei bisericeşti, nu i-au scos globalişti şi sexomarxişti, pentru ca acum să-şi rezolve restanţele imobiliare cu mâna lor! Ce ne-a fost frică să cerem lui Plahotniuc, obţinem iată prin şantaj de la Maia Sandu, că i-am prins la înghesuială cu războiul la uşă, criza energetică şi urgenţele negocierilor cu UE.
Optica acestei mişcări – scoatem bilbliotecarii şi băgăm în loc pe Patriarhul României – este teribil de proastă. Nu trebuie să fii vreun geniu ca să te prinzi că va fi imediat exploatată propagandistic de tabăra pro-Moscova din politica moldovenească, nici că va fi criticată de cetăţeni onorabili care sunt pro-România şi pro-Occident, dar tocmai de aia au gândire critică şi nu înghit fără să crâcnească tot ce vine de la partidul pe care l-au votat, cum fac cei de pe baricada ailaltă. În fine, semnul ultim că ideea e proastă este faptul că o susţin entuziast naţionaliştii anti-europeni pentru care partidul PAS e antihristul, la Chişinău şi Bucureşti, în timp ce electoratul propriu e contrariat. Şi până la urmă asta ii trebuia BOR acum pe cap, cu toate controversele de acasă legate de materia religie în şcoli şi la Bac?
Ca atare, dacă va prelua până la urmă această clădire de patrimoniu – care, e drept, n-a fost gestionată ideal nici până acum de statul moldovean – instituţia semi-privată BOR va trebui să facă ce n-a făcut ea niciodată: să investească fonduri proprii serioase într-un activ public (iar nu invers, să scoată) căruia să-i păstreze funcţiunea iniţială de blibliotecă, dar eventual una modernizată. De asemenea, să deruleze un proces de achiziţie de lucrări de reabilitare impecabil şi transparent (o altă noutate istorică pentru BOR) care să conserve patrimoniul, să revizuiască partea lui transformată în prezent în cârciumă şi să creeze în acest loc din centrul Chişinăului un spaţiu public de calitate, un adevărat model de bună practică. Poate BOR să facă genul ăsta de management de proiect, sau vor da cu el de gard – şi cu imaginea României deopotrivă?
un comentariu de Sorin Ioniță pentru contributors
