vineri, 22 noiembrie 2024

Mihail Neamțu pune punctul pe i: ‘Acum ne mândrim cu sexul anal și marșul spre noi culmi de promiscuitate’

Publicat:

AUTOR: Redacția

Generația fără ideal n-are copii, dar își judecă aspru părinții; nu studiază trecutul, dar vrea să influențeze prezentul; evită efortul și îmbrățișează confortul; nu mai urcă muntele și nici nu cunoaște bucuriile muncii la câmp, dar se bălăcește-n mlaștina pornografiei și-n păienjenișul vulgarității; confundă toleranța cu indolența și transparența cu ireverența; respinge drogul lecturii din vechile biblioteci, însă inhalează experimental praful de cocaină.

Generația fără ideal disprețuiește creștinismul și curtează ocultismul; nu postește, dar apără dieta vegan; nu pricepe mistica luminii și goticul medieval, însă aplaudă orice cabină sau container scandinav.

Generația fără ideal respinge gramatica Academiei și exigența unui vocabular îmbogățit, dar navighează dezinvolt printre GIF-uri, emoticoane și exclamații analfabete; ignoră frumusețea clasică, dar îmbrățișează amestecul de kitsch, grotesc sau diform al post-modernității.

Generația fără ideal e fericită să înlocuiască vechiul cetățean cu noul consumator; patria cu punga de arginți sau bitcoini; sacrificiul pe altarul familiei, cu jertfa de tip burn-out pentru corporație.

Înainte, tinerii luptau pentru țara lor, unde visau să lase-n urmă instituții durabile, legi drepte sau măcar un dram de bine, adevăr și frumos; astăzi, dezrădăcinarea, dezonoarea și depeizarea sunt norma.

Dacă odinioară te definea profesia ori meseria (uneori cultivată din tată-n fiu), acum e mai importantă pila, fenta, șmecheria. În locul statorniciei, aplaudăm descurcăreala; nu studiile cinstite, ci școala vieții; nu evoluția spirituală, ci prostituția digitală; nu dulgherul și zidarul, ci vedeta filmelor pentru adulți.

Pentru generația bunicilor, diplomele aveau valoare iar plagiatul era o raritate; astăzi, hârtia suportă orice titlu imprimat fraudulos, cu voie de la stăpânire. Cândva se făceau pelerinaje liniștite spre locurile sfinte; acum ne mândrim cu sexul anal și marșul spre noi culmi de promiscuitate.

Am evoluat? Ne-am emancipat? Dumneavoastră ce credeți?

Suntem oare mai buni?

Care români vă plac și ce modele credeți că putem propune tinerilor de astăzi?

PS: Din 30 septembrie lansăm prima promoție a Academiei de lideri.

#româniaeducată #modele #marilecărți #academiadelideri #mihailneamțu #neamțu

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Mihail Neamțu, teolog și scriitor

Ultimele Articole

Fost membru CNA: ‘Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi’

Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi. Argumente: -...

Andreea Pora: ‘Ping-pong cu Bolojan’

Campania electorală capătă pe zi ce trece aspecte grotești, care arată nu doar calitatea...

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, despre Elena Lasconi: ‘Ce-au belit predecesorii, dar ce-o să mai belească dânsa după parlamentare’

Portret de candidat. Elena Lasconi Ante-scriptum: Următoarele rânduri reprezintă opinia mea. Reprezintă concluzia unor...

Claudiu Târziu explică de ce Moldova a ajuns pro-rusă: ‘Urmărea despărțirea definitivă a Chișinăului de România’

Rezultatele referendumului privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană confirmă catastrofa provocată și patronată...

Articole similare

Fost membru CNA: ‘Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi’

Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi. Argumente: -...

Andreea Pora: ‘Ping-pong cu Bolojan’

Campania electorală capătă pe zi ce trece aspecte grotești, care arată nu doar calitatea...

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, despre Elena Lasconi: ‘Ce-au belit predecesorii, dar ce-o să mai belească dânsa după parlamentare’

Portret de candidat. Elena Lasconi Ante-scriptum: Următoarele rânduri reprezintă opinia mea. Reprezintă concluzia unor...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed