Ce fac eu când sunt prost.
Mi se întâmplă în fiecare zi să fiu foarte prost. Nu știu dacă pățiți și voi. De multe ori, nici nu-mi dau seama, alteori realizez, grație momentelor pe care am luxul să mi le iau în fiecare zi pentru o discuție unu la unu cu sinele meu. Lucrez mult cu mine. Când eram mai mic (și mult mai prost decât sunt azi) nu suportam ideea de a nu avea dreptate. Aveam să-mi dau seama odată cu educația că e probabil cea mai evidentă marcă a prostiei. Apoi, am înțeles problema și am decis că vreau să schimb lucruri la mine, să devin un om bun. Și an după an, să tot fie vreo 20 de când fac asta, am făcut progrese. Am revenit la școală, am citit mult, m-am înconjurat de oameni care m-au ajutat să par mult mai deștept și mai bun decât sunt și m-au împiedicat, când au putut, să fiu prost în public. iar asta m-a ajutat să cresc, să vreau să cresc mai mult, să mă maturizez. Și să-mi doresc să-i ajut și să îi inspir și pe alții.
Luni, am fost prost grav de tot. Am aflat aseară, târziu, de la un prieten.
Sigur că-mi pot găsi tot felul de scuze, dar ăsta e doar cimpanzeul meu care-mi suflă în ureche că nu e o mare chestie ce s-a întâmplat. Dar pentru mine e o mare chestie.
Așadar, pe scurt (voi atinge subiectul în live-ul de luni, de la 18.30) context. Mă tot întrebau de ceva timp unii oameni de ce am mers la podcastul lui Radu Țibulcă în noiembrie. Apoi, am văzut de unde veneau întrebările. zoso.ro pusese o postare în care apărea și numele meu și în care opinia lui era că n-ar fi trebuit să merg la acel podcast pentru că tatăl lui Țibulcă are probleme cu legea. Nu știam când am fost acolo, nu cred că nu m-aș mai fi dus. Dar n-am răspuns, am considerat că e opinia omului. Am devenit foarte zgârcit cu atenția mea. N-o mai risipesc. Sunt ani deja de când nu stau mai mult de 30 de minute pe zi pe rețele. Și asta pentru că trebuie. Ei bine, la live-ul cu abonații plătitori de luni a apărut din nou întrebarea asta. Și pentru că acolo discutăm mai liber, pentru că e o întâlnire cu cei care cotizează financiar și chiar ne mărturisim lucruri personale, despre care am convenit că n-ar fi bine să fie publice, că se spun prostii, se revine asupra lor în săptămâna următoare, după ce ne mai informăm, mintea mea – ca să vedeți efectul pe termen lung al fenomenului fake-news – a făcut o legătură cu un articol pe care-l citisem acum ani buni, cum că Vali Petcu ar fi fiul sindicalistului Petcu, arestat cândva pentru corupție. Autorul articolului era chiar Zoso, pe blogul lui. N-am citit comentariile de acolo, n-am aflat decât azi-dimineață că de fapt, exasperat de mesajele primite pe tema asta, el a scris acel material (din care reiese că e fiul acelui Petcu) drept răspuns la mizeriile unora.
Nu eram sigur, așa că l-am pus pe Marius (care n-are asta în fișa postului) să verifice rapid informația, Marius a picat și el pe fentă citind rapid același articol, care e și azi pe blog, și mi-a confirmat. Și uite-așa răutatea aia care încă e în mine și care din când în când iese la suprafață m-a făcut să fac ceea ce detest și sancționez când văd la alții: să îi descalific opinia cuiva pentru că cel care a emis-o nu ar fi demn de a avea o opinie în cazul respectiv. Sigur, e ceva ce se petrece pe net în fiecare zi, în milioane de comentarii. De-aia nici nu mai intru pe fb să comentez ceva de mult timp. Dar responsabilitatea mea e infinit mai mare decât a celor care comentează ceva pe net.
Sigur, cred în continuare că Radu Țibulcă, fiul unui polițist care are acum probleme (dacă o fi tac-su, că n-am verificat nici asta), nu trebuie să răspundă în vreun fel pentru ceea ce face tatăl său decât în măsura în care a beneficiat și el de pe urma actelor de corupție ce urmează să ajungă în instanță, din ce înțeleg. Dar nu există nicio scuză pentru felul în care am reacționat eu. Pentru că opinia lui Zoso era doar atât, o opinie. Iar eu am spus, în fața abonaților plătitori ai canalului SN, o mare mizerie.
Pentru asta îi prezint întâi scuze lui Vali Petcu, culmea, omul pentru care mai deschideam în trecut twitter-ul, familiei lui, apoi tuturor abonaților și urmăritorilor noștri, fără de care n-am fi. Și, desigur, publicului larg, căruia algoritmul i-a arătat (fără context, bine tăiat de cine a făcut-o, felicitări!) momentul meu de prostie, pe care-l regret.
Cu promisiunea că lucrez în continuare la mine, pentru a fi o persoană mai bună, și cu speranța să mă viziteze cât mai rar momentele astea de prostie și de răutate gratuită, vă mulțumesc pentru tot ceea ce sunt, în acest moment.
Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Dragoș Pătraru
