Un reprezentant oficial al Bisericii, mai ales un sinodal care se pronunță public, vorbind despre lucruri înalte, sau cel puțin importante, ar trebui:

– să se exprime corect gramatical și coerent lexical; asta nu îl face mai puțin mărturisitor;
– să fie un convingător și (neapărat) inteligibil teolog, bun cunoscător al doctrinei celorlalte confesiuni creștine și bine familiarizat măcar cu „religiile Cărții”, dacă celelalte i se par irelevante; toate compun istoria spirituală a omenirii pentru care s-a întrupat Dumnezeu;
– să fie cultivat în sfera relațiilor inter-bisericești, deci respectuos cu alteritatea confesională; nu compătimitor !
– să fie capabil să explice mesajul creștin evanghelic în termenii actuali ai limbajului accesibil ne-teologilor și tinerilor; Biserica e și a lor;
– să se simtă nestingherit printre intelectualii cu ascuțit spirit critic, înțelegându-le eventualele confuzii, iluzii sau justificate reproșuri;
– să știe să asculte;
– să știe să admire;
– să conștientizeze și să trateze cauzele reale ale anticlericalismului augmentat, poate, chiar de el însuși;
– să se situeze în mod reflex la antipodul propagandistului religios;
– să fie conectat la cultura vremii, să cunoască relieful mentalității omului de azi, nu de ieri, nu din „epoca de aur”;
– să descifreze și demonteze ideologiile epocii în care trăiește;
– să ascundă cât mai puține schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră și caii troieni din discursul public ideologizat;
– să nu contrazică niciodată realitatea, să nu se certe cu evidența, evitând astfel ipostaza jenantă a antipaticului și recidivistului personaj Gică Contra.

Sfidarea continuă și smintitoare a acestor minimale condiții de reprezentare instituțională ar trebui să pună în criză statutul oficial al respectivei și insolentei persoane care nu se decredibilizează niciodată doar pe ea însăși.

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române