sâmbătă, 23 noiembrie 2024

Acuzat de legături cu SRI, Dan Tăpălagă o spune direct: Foștii șefi din SRI sunt vinovați

Publicat:

AUTOR: Redacția

Dosarul în care fostul șef operativ al SRI, Florian Coldea, este suspectat de trafic de influență și spălare de bani împreună cu fostul director juridic al SRI, Dumitru Dumbravă și de avocatul Doru Trăilă trebuie tratat cu maximă seriozitate și cu prudență în același timp. Deocamdată știm foarte puține din dosarul aflat la început. Detaliile din ordonanța procurorului Mihaiela Iorgu Moraru oferă, totuși, câteva fapte care sunt cât se poate de clare. Să le recapitulăm.

Omul de afaceri Cătălin Hideg, patronul firmei Sanimed, a depus pe data de 12 martie un denunț la DNA împotriva celor trei, acuzați că i-ar fi solicitat 700 de mii de euro, sumă redusă ulterior la 600 de mii de euro, lăsând să se înțeleagă că pot influența magistrații din cadrul Tribunalului București pentru a obține o pedeapsă cu suspendare și ridicarea controlului judiciar care îl împiedica să iasă din țară. De notat că Hideg a făcut denunțul la câteva săptămâni după ce Tribunalul București l-a condamnat pe data de 16 februarie la patru ani cu executare într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, primul instrumentat de Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi în România.

O primă interpretare a acestui denunț este nemulțumirea că, deși a plătit o parte din suma cerută, respectiv 100.000 de euro, n-a obținut nici condamnare cu suspendare, nici ridicarea controlului judiciar. Oficial, Hideg ar fi dorit ridicarea controlului judiciar pentru a pleca din țară într-una din țările UE unde urma să încheie o afacere cu investitori din Emiratele Arabe. Exista însă riscul ca după ridicarea controlului, Hideg să dispară într-una din țările din Orientul Mijlociu cu care România nu are acord de extrădare și să nu mai revină în țară, ca mulți alți fugari.

O altă interpretare a denunțului formulat de Hideg este încercarea sa de a obține înjumătățirea pedepsei pe baza articolului 19 din legea privind protecția martorilor. Acestă lege prevede că ”persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 lit. h) beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege”. Or, Hideg se afla în plin proces, astfel că prin denunțarea lui Coldea, Dumbravă și Trăilă ar beneficia de înjumătățirea pedepsei de 4 ani cu executare. Ar fi avut, deci, toate șansele să scape cu o pedeaspă mai blândă în apel, chiar cu suspendare.

Însă faptul că Hideg avea un interes personal în a face un denunț penal nu înseamnă că denunțul este lipsit de orice credibilitate sau că faptele reclamate nu există. Foarte probabil că a fost încurajat și susținut în acest demers și de alte persoane, de moguli media care au la rândul lor un interes în afacerea Coldea, o bună ocazie de a plăti polițe mai vechi. Vom reveni asupra acestor detalii. Cu siguranță că și politicienii aflați în plină campanie electorală sunt fericiți că spațiul mediatic este ocupat de o săptămână cu un subiect care mută temporar atenția de pe problemele lor. Dar faptele denunțate nu pot fi trecute ușor cu vederea. Sunt acuzații de o gravitate excepțională cu implicații majore asupra imaginii serviciilor secrete și justiției. Cazul mai indică apoi nevoia unei intervenții legislative imediate. Vom vedea mai jos de ce.

Fapt de necontestat este că, în dosarul lui Hideg, avocatul Doru Trăilă angajează încă de anul trecut serviciile de consultanță ale firmei Wise Line Consulting SRL a lui Dumitru Dumbravă, fostul șef al departamentului juridic din SRI din epoca lui Florian Coldea. Firma lui Dumbravă are la rândul ei contract de consultanță de câțiva ani cu SC Strategic Sys SRL, unde este acționari sunt Florian Coldea și Dumitru Cocoru. Administrator este Dumitru Cocoru, fost adjunct din SRI tot pe vremea lui Coldea. Aceste contracte de consultanță nu sunt ilegale, dar arată cel puțin suspect. Înregistrările puse la dispoziția procurorilor de către Hideg trebuie tratate cu maximă precauție. Transcrierile din ordonanță, luate chiar cu precauție, indică totuși că Dumbravă nu se limitează în dialogul cu Hideg doar la o discuție pe aspecte tehnice, nu discută despre posibile soluții juridice în dosarul său penal, ci sugerează ca alt tip de soluții, extra-legale. Iată un citat destul de edificator din înregistrările făcute de Hideg și redate în ordonanța procurorului:

”Acum eu vă mai spun o chestiune. Orice am putea să facem, să aranjăm acum, în perioada asta …[neinteligibil]… e sfârșit de epocă. Se va schimba, se vor schimba multe în administrație. Se vor schimba adică…credeți-mă! Două, trei luni de zile, mai strângeți din dinți. O să mai… se ducă la vale. După ce se stabilizează lucrurile pe administrație, după aia știm cu cine vorbești: ministru, secretar de stat. E altă treabă. Credeți-mă!”, spune Dumbravă la un moment dat. Este drept că nu știm tot contextul, dar discuția are loc în mod cert între un trimis în judecată, Hideg, căruia Dumbravă, fost ofițer SRI, îi sugerează negru pe alb că poate ”aranja” lucruri.

Infracțiunea de trafic de influență, așa cum este definit în Codul Penal în vigoare, pare că s-a comis deja. Este suficientă promisiunea, sugestia că cineva are influență asupra unui puteri din stat, judecător, ministru sau alt oficial, pentru a săvârși infracțiunea. Nu este necesară o acțiune concretă în acest sens, după cum rezultă clar din textul legii: ”Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.
În ordonanța procurorului Mihaiela Iorga Moraru se mai arată că ”Dumbravă Dumitru i-a explicat martorului denunțător că judecătorul a făcut tot ceea ce se putea face și că au obținut maximul din ceea ce se putea obține, lăsând de înțeles că orientarea pedepsei spre minim și soluția în ceea ce privește firma SC Sanimed Internațional Impex SRL sunt rezultatul influenței pe care au exercitat-o asupra judecătorului de caz, magistrat cu privire la care a reiterat faptul că a fost elevul avocatului Trăilă Doru – Florel și a făcut „un compromis absolut rezonabil”. Numitul Dumbravă Dumitru i-a reproșat martorului Hideg Robertino – Cătălin faptul că nu a efectuat plățile asumate și că l-a pus într-o situație „nasoală” față de avocat, precizându-i în mod repetat că e prima dată când i se întâmplă așa ceva și că „FC-ul” este supărat”.

Interceptările din ordonanță nu redau momentul în care Dumbravă subliniază că magistratul de la Tribunalul București a fost elevul avocatului Doru Trăilă, dar nu este exclus ca secvența să existe pe înregistrările făcute de Hideg. La fel de bine s-ar putea să existe și alte secvențe în care Dumitru Dumbravă îl asigură pe Hideg că toate acțiunile sale se consumă în cadru legal, dar aceste fraze de acoperire nu mai au nici o relevanță în cauză. Suspiciunea de trafic de influență, camuflat sub forma unui contract de consultanță juridică, este majoră. Ce se întâmplă, totuși, dacă Dumbravă a alertat din timp SRI în legătură cu intențiile lui Hideg? Neclar deocamdată.

Lucrurile se complică puțin în cazul fostului prim-adjunct al SRI, Florian Coldea. În cazul său, până acum, nu există nici o înregistrare, nici o probă directă. Ceilalți îl invocă, respectiv fostul său coleg Dumbravă și avocatul Trăilă. Cei doi fac referire la Florian Coldea cu inițialele ”FC” sau îl numesc ”șeful”. Este posibil să o fi făcut fără știința lui Coldea pentru a-și justifica onorariul imens de 700 de mii de euro, redus ulterior la 600 de mii de euro, care este complet nerealist pentru servicii juridice în România într-un astfel de caz. Coldea ar fi susținut în fața procurorilor că relația contractuală cu fostul său coleg din SRI vizează cu totul alte contracte, nicidecum cauza lui Cătălin Hideg. Dar este la fel de posibil ca Florian Coldea, un ofițer de informații cu vastă experiență, să fi acționat din umbră, cu prudență, luându-și mereu precauții maxime.

Marele semn de întrebare în cazul lui Coldea este legat de momentul plăților, de fluxurile financiare. Hideg virează o parte din banii promiși, suta de mii de euro, în contul avocatului Doru Trăilă, care facturează mai departe o parte din bani către firma lui Dumbravă, Wise Line Consulting SRL. Aceasta la rândul ei efectuează la scurt timp plăți către firma generalilor Coldea și Cocoru, SC Strategic Sys SRL. Procurorul de caz susține că secvența plăților este o dovadă că banii reprezintă parte din suma de 600 de mii de euro promisă de Hideg pentru traficul de influență. Tot procurorul de caz notează că nu este clar în ce a constat activitatea de consultanță a celor doi foști ofițeri de informații.

”Rapoartele din spatele acestor facturi sunt rapoarte generale, ce nu se circumscriu obiectului contractelor și actelor adiționale la acestea, fapt ce denotă că încasările efectuate de la SC Wise Line Consulting SRL reprezintă plăți parțiale din suma de 600.000 de euro ce face obiectul contractului de asistență juridică cu SC Sanimed Impex Internațional SRL și care în fapt este obiectul infracțiunii de corupție”, scrie procurorul Iorga Moraru în ordonața sa. În cazul lui Dumbravă lucrurile sunt destul de clare. În cazul lui Coldea, procurorii nu au decât probe conjuncturale, dar coroborate între ele pot dovedi sau nu implicarea sa în presupusul trafic de influență. Aici depinde de apărarea lui Coldea și de puterea probatorie a procurorului. Coldea nu a oferit încă nici o explicație publică la o săptămână de la izbucnirea scandalului.

Există, totuși, în cazul său, un alt fapt necontestat: scurta întâlnire cu omul de afaceri Cătlin Hideg, din vara anului trecut. Întâlnirea în sine nu o neagă nimeni, doar versiunile diferă. Hideg le-a spus procurorilor că introducerea la Coldea și Dumbravă a fost mijlocită de către fostul coleg de cameră al lui Florin Coldea, Bogdan Neidoni (retras cu mult timp în urmă din SRI și lansat în afaceri) și de către Tocaci Dan – Victor, un fost apropiat al lui Florin Walter (ex patronul Romprest, decedat între timp). Atenție la acest nume. Vom reveni la el puțin mai târziu și are relevanță în ce o privește de această dată pe procurorul Mihaiela Iorga Moraru.

Dar să revenim la întâlnirea Coldea-Hideg din iulie 2023. Hideg este cel care susține că cei doi ”i-au fost prezentați ca fiind singurii în măsură să îl ajute să își păstreze libertatea și să își desfășoare în continuare activitatea comercială”. Procurorul notează că acest lucru se coroborează ”cu discuțiile înregistrate în mediul ambiental”, cu referire probabil la înregistrările puse la dispoziție de Hideg.

”În luna iulie 2023, în timp ce se afla la o terasă din municipiul București, martorul Hideg Robertino – Cătălin a fost prezentat de către un om de afaceri numitului Coldea Florian, împrejurare în care acesta i-a spus că are cunoștință despre problemele judiciare cu care se confruntă, l-a întrebat dacă mai rezistă și i-a lăsat de înțeles că îl va sprijini pentru rezolvarea acestora întrucât a fost rugat de mai mulți prieteni comuni.

La acest moment martorul susține că nu a discutat în concret despre ajutorul ce i-ar putea fi acordat și nici despre condițiile în care ar putea beneficia de acest sprijin, însă în cadrul discuțiilor ulterioare, numiții Dumbravă Dumitru și Trăilă Doru – Florel au făcut permanent referire la „șeful cel mare”, fapt ce i-a creat numitului Hideg Robertino – Cătălin convingerea că atât promisiunile făcute de Coldea Florian, cât și suma pretinsă erau discutate și decise de către cei trei, iar influența asupra magistraților era una a „echipei”, în cadrul căreia acesta din urmă deținea poziția de lider”, se arată în ordonanța procurorului Iorga Moraru.

De subliniat din nou: nu avem la acest moment nici o probă care să-l incrimineze direct pe Florian Coldea, nu o face nici măcar Hideg în urma întâlnirii cu fostul prim-adjunct SRI. Dar așa cum spunem, rămân în picioare fluxurile financiare și marile semne de întrebare aferente. Cam mari coincidențele. Suspect de mari sumele de ordinul sutelor de mii de euro vehiculate între firme cu doi angajați. În ce constă, de fapt, consultanța oferită de firma lui Coldea firmei lui Dumbravă sau altor clienți încă necunoscuți din piață? Dacă a primit banii pentru contracte mai vechi și nu de la Hideg, în ce a constat în mod concret consultanța și cum o poate dovedi? A avut, totuși, clienți cu probleme în justiție alții decât Hideg, cu care pretinde că n-are nici o legătură? Dacă da, în ce au constat serviciile de consiliere și câți bani a încasat de pe urma lor?

Înapoi acum la procurorul Mihaiela Iorga Moraru și la propriile ei vulnerabilități care pun în pericol credibilitatea anchetei în acest dosar. În urmă cu șapte ani, Iorga Moraru a avut un conflict cu fosta șefă DNA, Laura Codruța Kovesi, care a revocat-o din funcția de procuror în iulie 2017. Iorga Moraru şi-a dat şefa în judecată, cerând despăgubiri de 10.000 de euro. A susținut că asupra ei au fost făcute presiuni de ordin moral şi emoţional. Procesul s-a încheiat cu anularea ordinului de revocare, fără plata unor despăgubiri.

Conflictul dintre cele două a continuat, Mihaiela Moraru Iorga acuzând-o pe Kovesi că a chemat-o în birou şi a fost întrebată dacă ar putea urgenta dosarul unui fost ministru al cărui nume era vehiculat pentru postul de premier.

Ulterior, în 8 februarie 2018, DNA a trimis-o în judecată pe Mihaiela Moraru Iorga pentru favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, fiind acuzată că a desfăşurat activităţi de anchetă în afara cadrului legal, în paralel cu urmărirea penală derulată de DIICOT într-un dosar care îl viza pe omul de afaceri Florian Walter, fostul patron Romprest de la acea vreme. Pe scurt, procurorul Iorga Moraru a fost judecat pentru favorizarea infractorului, pe motiv că ar fi făcut mai multe demersuri pentru a îngreuna cercetările DIICOT și tragerea la răspundere penală a lui Florian Walter.

La vremea respectivă, Iorga Moraru și-a format convingerea că este o victimă a fostei șefe DNA, Laura Codruța Kovesi și a fostului prim-adjunct SRI, Florian Coldea, pe care îl anchetează azi. Este suficient ca procurorul Iorga Moraru să-și piardă imparțialitatea. Această vulnerabilitate evidentă ar putea fi exploatată la maxim de cei anchetați într-un viitor proces, dacă se ajunge acolo. Acest lucru este o vulnerabilitate pentru dosarul anchetat de DNA, dar și un semn de întrebare asupra corectitudinii anchetei.

Dar situația este puțin mai complicată decât atât. Unul dintre intermediarii lui Cătălin Hideg este un anume Dan Victor Tocaci, nimeni altul decât prietenul lui Florian Walter, fostul patron Romprest, pe care Iorga Moraru l-ar fi favorizat în urmă cu zece ani. Coincidență sau nu, televiziunea care a detonat scandalul Hideg este Realitatea TV, condusă de Maricel Păcuraru, unul dintre acționarii minoritari ai Romprest. Păcuraru face eforturi majore de ceva timp de a deveni acționar majoritar la Romprest prin achiziționarea a 10% din acțiuni deținute de Compania Națională de Aeroporturi. Romprest este o afacere de miliarde și o miză majoră, nu o companie de salubritate ca oricare alta. Păcuraru a cerut relativ recent revocarea lui Tocaci din funcția de administrator provizoriu al Romprest. Din perspectiva Realității TV, cazul Coldea are cu totul altă semnificație pentru patronul ei.

Televiziunile celorlalți moguli au jubilat. Fiecare are câte o poliță de plătit, de la Sebastian Ghiță la Dan Voiculescu. Prin urmare, dosarul Coldea a picat la fix. Pentru ei, este dovada supremă că justiția care i-a condamnat sau anchetat a acționat la comanda serviciilor secrete controlate de generalii SRI. Impactul acestui dosar asupra opiniei publice este devastator. Asupra imaginii SRI și a justiției din România are efect de napalm, pe termen lung. Încrederea în instituții-cheie este din nou știrbită grav. Va fi nevoie de ani pentru a reclădi încrederea în SRI, de pildă, văzut acum ca o adunătură de generali puși pe făcut afaceri ilegale, gata oricând să-și folosească influența și puterea pentru a șantaja magistrați, oameni de afaceri, politicieni în schimbul unor câștiguri amețitoare. Nu spun că așa stau lucrurile, ci că aceasta este acum percepția publică.

Din acest motiv, este nevoie de o intervenție legislativă rapidă. Pensionarilor speciali din armată, poliție și servicii secrete, care au ocupat funcții importante, trebuie să li se interzică în mod explicit activitățile de consultanță un anumit număr de ani la ieșirea din serviciu. De asemenea, se impune interzicerea oricăror acțiuni îndreptate împotriva statului român care le plătește pensii obscene. Nu poți să subminezi statul și instituțiile lui acordând consultanță unui suspect de corupție in timp ce același stat îți plătește pensii de nabab. Cum să încasezi cu o mână o pălărie de bani de la infractori și cu alta tot o pălărie de bani de la statul român păgubit cu milioane de euro tocmai de acești infractori? Este indecent, revoltător și nedemn pentru un fost ofițer să coboare atât de jos. Este apoi o pată de neșters pe blazonul instituției numită SRI și a statului român.

Deja avem mai mulți șefi și adjuncți din SRI care acordă consultanță sau se pregătesc să o facă la scurt timp după ce au ieșit din serviciu. Alții se pregătesc de o carieră politică. Nici acest lucru nu este în regulă și trebuie corectat urgent. Altfel, încrederea publicului în instituții-cheie se va prăbuși la cote de avarie. Cum să mai ai încredere că ofițerii SRI sau conducătorii instituției ieșiți la pensie au servit toată viața lor patria, când servesc infractori după ieșirea din sistem, se pun a doua zi în slujba politicienilor sau își plănuiesc minuțios revenirea la vârful politicii.

Pe lânga această modificare urgentă, la fel de presantă este dezbaterea despre controlul civil efectiv asupra serviciilor. Astăzi, controlul serviciilor de informații este exercitat pur formal de către Parlament.

Cât de solid sau subțire este dosarul Coldea? Încă nu ne putem pronunța până nu vedem rechizitoriul de trimitere în judecată. Nu avem acces la probele procurorilor integral, nici la apărarea celor acuzați pentru o imagine mai clară asupra acestui caz important, dar încă sulfuros.

Subliniez, nici generalii Coldea și Dumbravă, nici avocatul Trăilă n-au spus nimic public în apărarea lor. Avocații lor din presă nu m-au convins, la fel cum nici suporterii înfocați ai infractorilor nu pot fi luați totuși în serios.

În concluzie: dosarul Coldea este prima probă de foc pentru DNA. Dacă va trece cu bine acest examen, procurorul șef Marius Voineag se va putea lăuda, în sfârșit, cu un dosar cu adevărat mare și relevant. Dacă dosarul nu va rezista în instanță, încrederea în DNA se va face praf. Nimeni nu-i va ierta pentru un eventual eșec. Nici publicul, nici presa, nici serviciile de informații, nici măcar mogulii.
Articol semnat de Dan Tăpălagă pe g4media.ro

Ultimele Articole

Fost membru CNA: ‘Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi’

Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi. Argumente: -...

Andreea Pora: ‘Ping-pong cu Bolojan’

Campania electorală capătă pe zi ce trece aspecte grotești, care arată nu doar calitatea...

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, despre Elena Lasconi: ‘Ce-au belit predecesorii, dar ce-o să mai belească dânsa după parlamentare’

Portret de candidat. Elena Lasconi Ante-scriptum: Următoarele rânduri reprezintă opinia mea. Reprezintă concluzia unor...

Claudiu Târziu explică de ce Moldova a ajuns pro-rusă: ‘Urmărea despărțirea definitivă a Chișinăului de România’

Rezultatele referendumului privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană confirmă catastrofa provocată și patronată...

Articole similare

Fost membru CNA: ‘Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi’

Încep să cred că viitorul președinte al României va fi dna Cameleon Lasconi. Argumente: -...

Andreea Pora: ‘Ping-pong cu Bolojan’

Campania electorală capătă pe zi ce trece aspecte grotești, care arată nu doar calitatea...

Gabriel Diaconu, medic psihiatru, despre Elena Lasconi: ‘Ce-au belit predecesorii, dar ce-o să mai belească dânsa după parlamentare’

Portret de candidat. Elena Lasconi Ante-scriptum: Următoarele rânduri reprezintă opinia mea. Reprezintă concluzia unor...

Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Bugetul.ro

Loading RSS Feed

Exquis.ro

Loading RSS Feed

Blacknews.ro

Loading RSS Feed

Sportbull.ro

Loading RSS Feed