Portret de candidat. Elena Lasconi
Ante-scriptum: Următoarele rânduri reprezintă opinia mea. Reprezintă concluzia unor ani în viața publică, dar și interacțiuni directe sau indirecte pe care le-am avut cu candidații. Nu caut să fiu obiectiv, îmi propun să fiu corect. Este evident că unii se vor lua de faptul că sunt medic psihiatru. Puțin, spre deloc din ce am să scriu pleacă din profesia mea. Nu de alta dar există încă în uz regula Goldwater, la nivel de APA.
***
Odată la câțiva ani, din marmita lebedelor negre, se naște o speranță, un Kinder cu surprize. Chinurile nașterii sunt mute.
Moașele sunt la fel de indiferente ca-n spitalele din provincie, asta dacă nu cumva se naște Mesia politic direct pe asfalt.
Elena Lasconi nu e o surpriză c-a apărut. Cel mult e o surpriză pentru ea însăși. Primărița și-a făcut ucenicia politică acum mulți ani, ușernică la Hațeg, ”șefă de cabinet” a lui Ioan Timiș după care și-a aruncat făptura în presă, de-acolo de unde, pentru niște ani buni, a făcut parte din garnitura clonelor Andreei Esca la pupitrul știrilor ProTv.
Există o tradiție, din grădinița lui Sîrbu, astăzi un bărbos care confundă Alpha cu Aleph, să bagi bețele prin gard la alegeri.
Omul care-a filmat nu doar Revoluția, dar și execuția soților Ceaușescu, și care a făcut bani ghiotură după aia din televiziunea de tranziție, considerat odinioară un veritabil geniu al afacerilor în media, a tras țeapă după țeapă dar nu se dă bătut. Mai nou încurajează lumea să pună ștampila ”pe alb”, ca semn al democrației responsabile.
S-a priceput Adrian Sîrbu, ca și-n cazul lui Nea Nicu, să creeze personaje. Unele și-au luat, periodic, zborul din Pro, care prin vecini, care prin boscheți. Unele au rămas la vatră, altele s-au reinventat pe drum. Relația lui cu Elena Lasconi rămâne la marmită, în ciclul șoaptelor.
Cine-o fi făcut-o pe știristă primăriță? Alegătorii au făcut-o, așa cum s-ar putea s-o facă unii și președinte. Și, pentru a doua oară, i-au dat încrederea de primar, măcar că prin raport la predecesori cel puțin Lasconi n-a mai îngropat ce era de îngropat prin Muscel.
Fapt e că singura variantă în care USR o scotea la capăt la prezidențiale, după aventurile ratatine ale lui alde Barna și cu Drulă, era s-o pună de-o Kamala. După modelul Kamala Harris, că dacă se poate la americani de ce nu s-ar putea și la Cîmpulung, darămite la București.
După performanțele ridicole la locale, și dintre puținele fiefuri unde primarul chiar a primit un vot popular (nici nu era greu în Cîmpulung, unde-s mai multe fabrici decât locuitori, și niscaiva lemne), a fost Elena Lasconi cea care i-a suflat frișca-n cafea lui Drulă. Ce-a arătat tanti cu ocazia asta?
C-are instinct de killer. Asta e o veste bună, căci România e obișnuită cu acest model de femei în viața publică. Alde doamna Gabi, doamna Nuți, Olguța (sic!), madam Gorghiu, ca să dăm doar câteva exemple.
Votează românul muierea înfiptă oricând, mai ales dacă zâmbește ca fluturul și înțeapă ca viespea. Dacă ar fi să tragi anumite paralele, Lasconi e un fel de Firea minus Pandele, plus o fată pro LGBT, minus o mamă tradiționalistă pur sânge care-ar fenta oricând legea adopțiilor.
Lasconi e, simplu spus, ridicolă în poziția candidatului. Dar și-a asumat pompozitatea, și-a lustruit zirconiul fațetelor. Dacă e bună la ceva, de obicei prin asociere, e să scoată în evidență cât de penibil, forțat și amator e jocul celorlalte morse politice, trezite obosite într-un cadril electoral în care evident nu-i loc de vreo creativitate.
O vor vota tinerii. O vor vota pentru că e juvenilă, e în același film cu mulți dintre ei. E senină în incultură, debitează cu același zâmbet maxime și aforisme bune de citat la Bacalaureat (Harap Alb avea un cal și calul n-avea nimic împotrivă), bulbucă a semn de întrebare ochii și-apoi promite o revoluție cu aceeași ușurință cu care ar vinde bilete de intrare la Dedeman.
Deși la antipod, vezi Doamne, doctrinar, în fapt nu-i nicio diferență între duduie și victima nedreaptă a represiunii statului, amazoana detectiv galactic și europarlamentar creștin ortodox, wrestlerița românismului, Diana Șoșoacă.
Și asta pentru că s-au născut amândouă din aceeași marmită a lebedelor negre. Ce mi-i botnița, ce mi-i pruna din prun și îndopatul furnicilor cu pâine.
Lăsând, pentru final, satira, sarcasmul și ironia la o parte, doamna Lasconi are-n față următorul viitor probabil, plauzibil și realizabil:
Zero la sută șanse, dar un scor bun, mult mai bun decât partidul care-a zămislit-o. Ca și Simion, poa’ să bată mândră pieptul mai apoi că-i locomotivă.
Dacă mai ia și peste Geoană cu atât mai bine. Dacă, cine știe cum e și cu artimetica electorală, mai intră și în turul doi, i-a pus Dumnezeu mâna în cap. Ce-au belit predecesorii, dar ce-o să mai belească dânsa după parlamentare, e practic șefa opoziției, are și cretă, și tablă, și burețel, rând pe rând o să-i scoată la lecție.
Prin prestație, talent dar mai ales lipsă de educație autentică politica, și în bun tandem cu mulți alți candidați, Lasconi se adaugă unei lungi liste de oameni care-au îndrăznit să aspire la funcția supremă în stat fără să aibă nici habar, nici pregătire, și cu atât mai puțin anvergura necesară unui președinte.
Prezidențiabilă? Ioc. Dar e și ea la startul cursei pentru vocea României…pardon, Cotroceni.

Postare preluată de pe contul de Facebook al lui Gabriel Diaconu, medic psihiatru