Din ce în ce mai frecvent, personaje apropiate lui Putin încep să afirme cât se poate de răspicat că se desfășoară un război nu numai NATO, dar al întregului Occident împotriva Federației Ruse. Pe teritoriul Ucrainei. Federația Rusă este, vezi Doamne, ținta unui atac năprasnic. Dar, ne garantează aceștia, va rezista. Și Vladimir Putin face aluzii în același sens. Oare așa stau lucrurile?
Firește, este necesar să clarificăm această dilemă. Să definim acest război. Eu însumi, în mai multe analize, am afirmat că asistăm la un război prin procură. Ceea ce în esență înseamnă că Ucraina este ajutată să lupte, în postura de agent militar al Occidentului, împotriva Federației Ruse. Desigur, pentru a se apăra de o agresiune generată de Vladimir Putin. Dar asta nu schimbă datele problemei. Continui să susțin teza războiului prin procură. Putem pune însă semnul egalității între „războiul prin procură” și războiul întregului Occident contra Federației Ruse?
Circulă o glumă pe internet. Însoțită de o hartă. Harta este a Federației Ruse, iar în jurul ei sunt înscrise bazele NATO. Și textul sună cam așa: „Oare ce au avut în cap ăștia, să-și pună țara fix între bazele NATO?” Poanta este de tip putinist. Pentru că sugerează pur și simplu că NATO ar fi încercuit Federația Rusă. În scopul de a o suprima. Numai că lucrurile nu stau așa. Cea mai mare parte a granițelor Federației Ruse nu are niciun fel de tangență nici cu state NATO, nici cu baze militare aparținând NATO sau Statelor Unite. Situația reală în plan geopolitic este intenționat distorsionată. Dar oare de ce? Care este interesul Kremlinului de a demonstra cum că ar fi victima unei agresiuni a întregului Occident?
Rusia a fost încă din Evul Mediu un stat agresiv. Care și-a mărit în mod artificial suprafața, cotropind alte țări și subjugând alte popoare. Absolut toți istoricii și absolut toate persoanele cu un grad cel puțin mediu de instruire cunosc acest lucru. În secolele 19 și 20 și în acest secol, Rusia a declanșat nenumărate războaie, dar nu a câștigat decât trei. Unul singur de agresiune. Războiul împotriva Ceceniei. Unde, după ce a făcut o țară întreagă praf și nenumărate victime, a reușit să-și impună un regim marionetă. Toate celelalte războaie de agresiune le-a pierdut. Nu le mai enumăr acum. Dar cel mai relevant e Afganistanul. Și a câștigat două războaie. A fost războiul cu Napoleon Bonaparte. În acest război, Rusia a fost statul agresat. Populația Rusiei s-a mobilizat, s-a solidarizat cu armata, a luptat eroic și a învins. Atenție însă: Rusia a învins fiind susținută de o întreagă coaliție de state care se ridicaseră împotriva lui Napoleon. Nu „Generalul Iarnă” a învins. Nu Rusia singură a învins. Însă a contat imens faptul că rușii au conștientizat că trebie să-și apere cu orice sacrificiu țara. Al doilea război, cel puțin la fel de important, câștigat de Rusia, este războiul cu Germania. În linii mari, scenariul a fost identic. Germania, după ce încheiase un pact al diavolului cu Uniunea Sovietică, după ce în mod criminal Berlinul împărțise împreună cu Moscova Polonia, Hitler, în mod iresponsabil, a decis că a sosit momentul să atace și să-și adjudece cea mai mare țară de pe glob. Și, împreună cu câțiva aliați, între care și România, a atacat Uniunea Sovietică. Din nou s-a declanșat un război de apărare al întregului popor. Un război legitim. Dar toate datele pe care ni le furnizează istoria, toate documentele disponibile demonstrează că Uniunea Sovietică nu ar fi învins dacă nu ar fi fost ajutată masiv de cele mai puternice state ale lumii. Acum însă situația s-a inversat.
Din nou, după Afganistan și alte eșecuri de mari proporții, Federația Rusă a decis să declanșeze un război de agresiune împotriva altui stat. Și așa cum se întâmplă de regulă, a invocat și invocă diverse pretexte. Unele cât de cât plauzibile. Altele total fanteziste. Dar ele au rolul de a crea confuzie. De a mobiliza populația Federației Ruse. De a o face să creadă că Rusia este victima unei agresiuni și că, prin urmare, trebuie ca întregul popor să se ridice la luptă, să se solidarizeze cu Putin și să apere suveranitatea statului rus. Și acum ajungem la esența dilemei pe care am prezentat-o la începutul acestui editorial.
Teza lansată de Moscova este o cacealma. O înșelăciune. Care, după opinia mea, nu va prinde. Rușii nu sunt atât de naivi încât să creadă în asemenea baliverne. Cum că, așa cum a spus ministrul rus de Externe la o întrunire cu reprezentanți ai statelor „prietene”, care au izbucnit în râs, Federația Rusă se apără de o agresiune militară. În epoca internetului, niciun rus sănătos la cap nu poate să mai creadă într-un asemenea tip de propagandă. Dar o minciună repetată insistent poate să se înșurubeze cumva în conștiința publică și, până la un anumit nivel, îi garantează, crede Putin, o susținere în acest război, care a devenit și pentru rusul de rând extrem de costisitor. Din această perspectivă, teza războiului lumii occidentale împotriva Federației Ruse are o anumită logică. Și, până la un punct, poate aduce rezultate. Atâta doar că teoria este falsă.
preluare de pe blogul lui Sorin Roșca Stănescu
